Nici nu mai este nevoie să așteptăm oficiala campanie electorală că deja știm cine vor face jocurile din postura de majoritari în preferințe la alegerile de pe meleagurile oltene: PSD și PNL. Cu sau fără aliați, după cum cântă cucul la București. Ei se războiesc, noi facem pe chibițarii.
La Slatina, fiecare iese la înaintare cu ce are: unul cu funcția, cu proiectele ținute la dospit 4 ani și scoase acum din pălărie, cu valuri de atacuri și fakeuri prin presă și în online, cu postaci undercover vigilenți, cu regii răsuflate puse la cale prin vreo redacție, cu victimizări născocite de minți alambicate, cu specialiști în PR ce dau girul elucubrațiilor… Au, frate! Au cu ce! Pe model național, marca trandafirilor.
Alții, ceilalți, ies la înaintare cu ce… nu au. N-au tupeu, n-au vână, n-au strategie de contraatac, n-au mobilizare, n-au presă, n-au… nimic. Sau aproape nimic. Căci, zic ei, au voință suficientă cât să convingă și să învingă. Cu vârful în sus, precum săgeata de pe siglă. Aiurea!
Unii, dă-i și atacă. Pe toate fronturile și din toate părțile. Mai nou (de fapt, deloc nou), cu jurnaliști scoși pe ușă de adversari și băgați strategic cu sila pe fereastră și cu roluri de teatru ieftin, regizat ca să acuze și să victimizeze. Ordinul e ordin, dat în vreo ședință redacțională, și dacă trebuie să păzească vreo ușă din dos ca să… prindă păsărica, așa să fie! Unde se face strategia, în ansamblul ei? În biroul de pe Mihail Kogălniceanu Nr.1 unde ciocul negru, pletele lungi arămii și inteligențele contractate scrijelează de zor scenariul cu țeapa de la baionetă. Și mesajele. Alea pe care le vedem în social-media.
Ceilalți, dă-i și încasează. Din când în când, rar până acum, mai refulează. Cu câte o postare pe facebook și o conferință de presă. N-au timp de războaie meschine, nici arsenal să le poarte și nici minți ascuțite să le urzească (deși ăsta e trendul în politica românească). Sau poate au și nu știm noi, urmând să simțim curând.
Cum se traduce asta? Cam așa: unii se dau de ceasul morții atacând adversarul în disperare, ceilalți se dau de ceasul morții încercând energic să… ignore. Cu cât unii atacă mai tare, cu atât ceilalți râd în barbă (pentru că, regulă elementară în advertising, și publicitatea negativă tot publicitate este, bașca gratuită).
În atare situație, ne întrebăm firesc: cui de cine îi este frică? Ironică și retorică întrebare…
P.S. Dacă ne reamintim o altă și veche campanie mediatică de atac la persoana publică ce trona cândva pe scaunul de la Consiliul Județean și la partidul pe care îl reprezenta, intenția de atunci a avut un efect de bumerang. Cei care au comandat-o au devenit curând cei care au… încasat-o. Unii sunt anchetați, alții sunt reorientați politic (hilar, chiar spre partidul atacat) iar cel vizat atunci e bine-mersi acum.
Pas cu pas, scăpăm de ciuma roșie, ca să-l parafrazez pe Iohannis! Cât despre strategia PNL, este „secret”!