Nu vorbim de listele complete la Camera Deputaților și Senat, ci de primele locuri. Cele sigure, super-eligibile și actualmente nebătute în cuie, doar… răsuflate. Nu de alta, dar mâine-poimâine le căutăm cabinetele parlamentare prin teritoriu aducându-le aminte, dând pe replay, ce porumbei le-au ieșit pe gură la schimb cu votul.
Și avem așa: una bucată loc 1 la Senat din partea PSD, Paul Stănescu. În oglindă, locul 1 la Senat din partea PNL, Liviu Voiculescu. Primul, vexat în manevrat volan de tractor, baron local cu vechime la activ, senator cu acte de răzvrătire la purtător, parcă și puțin vicepremier și ministru al Dezvoltării fără vreun aport în problema traficului de la Balș, și iată-l azi carte de valoare pe la Centru. C-așa i-a cântat lui cucul. Al doilea, relativ proaspăt prin politică, fost primar de comună cu un singur mandat, lider de filială județeană fără prea multă vechime, aspirant la Primăria Slatina fără izbândă, cu un strop de charismă grație vârstei și… cam atât. De CV politic zic.
Mergem la locurile doi și avem așa: de pe latura psd-istă vine cu avânt, recomandare, experiență și eleganța unei doamne ce s-a ținut departe de mocirlă și mocirleli nimeni alta decât Siminica Mirea. De cealaltă parte, locul doi îi revine, tot pe recomandare politică dar și pe campanie acerbă și experiență de perdant la alegerile locale, nu fostului candidat la Consiliul Județean, Ion Voicu, așa cum era de așteptat, ci președintelui PNL Corabia, George Ciucu. Ion Voicu e abia pe deloc eligibilul loc 3.
De aici încolo, poziționații pe locurile următoare își pierd din importanță, deși PSD, dacă dă puțin din coate în stilu-i caracteristic, are șanse multe și la un al treilea viitor senator.
Trecem la Camera Deputaților, unde surprizele se țin lanț. Nu la primul loc, unde Marius Iancu și Gigel Știrbu își au deja adjudicate locurile de frunte pe recomandarea mandatelor anterioare, ci la locurile secunde. În ambele părți. Când privești spre stânga, dai de Cătălin Grecu, om de… bază prin cabinetul șefului de CJ. Ce îl recomandă pentru postul de deputat în Parlamentul României? Mai degrabă cine: șeful Oprescu. Obișnuiește să tacă și are talentul să facă… ce trebuie, căci altfel n-ar fi fost poziționat pe râvnitul loc doi, împingând în urmă ( ex. Florin Barbu, Adrian Chesnoiu) și chiar făcând să iasă din peisajul parlamentarelor nume sonore și persoane cu ștaif politic. De domnul Chesnoiu, ce să zicem? Pus pe un călduț loc 4, cât să nu fi fost în van demisia din fruntea AFIR și zbaterile electorale feisbuciste de până acum.
Când privești spre dreapta, dai (altă surpriză!) nu de tânărul director adjunct al Agenției Naționale pentru Locuințe, Gabriel Stanciu, cum s-ar fi așteptat mulți, ci de domnișoara secretar general al PNL Olt, Ana Maria Ciaușu. Ori politețea l-a făcut pe dl. Stanciu să dea întâietate domnișoarei, ori vocea și talentul domnișoarei au cântărit mai greu decât funcția și prestanța domnului Stanciu, împins pe locul 3. Pentru PNL, cam aici se încheie… eligibilitatea.
Așadar, cu ei vor ieși în față, cu ei vor defila onor partidele amintite. Și pe unde vor putea, dacă vor putea. Și dacă da, cu mască să fie (atenție la machiaj, doamnelor candidate!) căci, la avântul pe care-l ia Covidul, mare minune de nu va băga Guvernul în carantină până și parangheliile de după, arvunite deja.