„Devine obligatorie purtarea măștii de protecție, care să acopere gura și nasul, pentru toate persoanele prezente în spațiile publice deschise: piețe agroalimentare (…) vânzarea de produse și alte bunuri în aer liber (…)”.
În mare, așa zice la ordinul guvernamental și tot așa zice și la hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt, intrată în vigoare începând de astăzi. Piața Agroalimentară ”ZAHANA” – patrulater format din următoarele străzi: Str. Primăverii bl PMI, str. Armoniei bl 2-4, str. Toamnei bl. DA3, str. Textilistului bl. G4-Gl, str. Crișan (având în interior str. Aleea Macului, bl. FA22, sc. A-D) se înscrie în “obiectivele pentru care se impune acordarea unei atenții deosebite”.
Se impune dar… nu se respectă. Și cine să verifice??? Astăzi, la căteva ore de la intrarea în vigoare a hotărârii autorităților județene, Piața Zahana și zona adiacentă musteau de măști purtate… sub bărbie. Sau deloc.
Nimic nou. Situația pentru care „se impune o atenție deosebită” este aceeași din ultimele săptămâni: 3 angajați care iau, pe sărite, temperatura la intrarea în piață și cam atât. Un fel de je m’en fiche sfidător al slătinenilor la adresa celor care n-au de lucru decât să emită ordine. Ce dacă ordinele astea au ca unic scop protejarea sănătății oamenilor? Ce dacă paturile din spital au depășit capacitatea maximă? Ce dacă se tot strâng în jurul nostru rândurile celor care au fentat până acum virusul?
Întrebare (nu-i retorică și este adresată strict autorităților competente): pentru cine ați emis, mai exact, prezenta hotărâre? Și dacă tot ați emis-o, cine veghează la respectarea ei? Sigur, o să răspundeți pe literă de… hotărâre:
„Administratorii piețelor agroalimentare precum și operatorii economici care au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul vor proceda la monitorizarea permanentă în incinta spațiilor comerciale a respectării de către comercianți și cumpărători a măsurilor de conduită socială și prevenție (evitarea aglomerării, păstrarea distanței de 1,5 metri între cetățeni, obligativitatea purtării măștii de protecție și a mănușilor de unică folosință de către comercianți).
Haida de! Mișcați-vă cu puțin talent dosurile până la Zahana și vedeți cu ochii domniilor dumneavoastră cum… procedează administratorii pieței sau operatorii economici la respectarea regulilor impuse. Trai pe vătrai! Nu se văd, nu se aud. Sunt prevăzute amenzi la ordin? Și cine le aplică? Picior de… „controlor” nu vezi. Iar dacă vin, dau o iamă scurtă și fuga la răcoare. După ei, potopul. Sau Covidul.
Și încă o întrebare (nici asta nu-i retorică și este adresată strict slătinenilor): de ce credeți că a fost emisă prezenta hotărâre? Aveți oare idee la ce vă expuneți, pe dumneavoastră și pe cei din jur, refuzând cu ostentație să purtați măști? Dacă nu aveți, soluția e simplă: dați o raita scurtă prin Spitalul Județean. Stați un minut de vorbă, dacă s-ar putea, cu un bolnav de Covid cu plămânii în gât și febră delirantă. Priviți în ochi un om care a pierdut pe cineva drag din cauza virusului. Sau măcar pe unul care așteaptă cu teamă rezultatului unui test. Faceți măcar unul din lucrurile astea și apoi mergeți în piață. Garantez că veți purta măști!!! Nu pentru că v-ar speria vreo amendă, ci pentru că țineți la propria viață…
Așadar, domnilor cu autoritate și putere de decizie, dacă tot emiteți hotărâri și ordine, dacă tot impuneți restricții și creați obligații, nu faceți asta doar să vă băgați singuri în seamă. Căci, vădit lucru, nimeni altcineva nu prea vă bagă în seamă. Folosiți-vă funcțiile pe care le aveți, dați cu controlul, dați cu amenda, dați cu ce vă permite legea să dați, numai dați odată până nu ajungem să fim cazați cu toții pe holurile spitalelor supraaglomerate. Dacă nu, păstrați-vă ordinele și folosiți-le la budă!