Trăim vremuri în care oamenii au nevoie de compasiune, au nevoie de alinare, au nevoie de ajutor în momente grele. Peste toate și mai presus de orice, românii au nevoie, instinctual în vreme de restriște, de Biserică. Pentru că așa suntem noi, credincioși din născare.
Pentru că vremurile în care trăim ne țin acum departe, fizic, de Biserică, ne așteptăm firesc ca măcar de data asta să fie Biserica alături de noi. Să ne ajute cum poate și cu ce poate, în virtutea anilor de donații, cotizații, taxe, tarife sau contribuții din partea credincioșilor.
Ne-am fi așteptat ca acum, aflați fără voie la ananghie tocmai în perioada sfintelor sărbători de Paște, să nu mai stăm gură cască așteptând niște voluntari care n-au mai venit cu anafura creștinească sau cu Lumina Sfântă. Am fi vrut ca Prea Sfințitul peste sfinții olteni, Sebastian numitul, să născocească din prea plinul inteligenței sale luminate o soluție pentru toți, dar pentru TOȚI creștinii izolați acasă, așa încât în noaptea sfântă lumina să ardă în TOATE casele iar în dimineața de Paște lumea care altădată se înghesuia la Biserică să poată înghiți bucata de anafură. Am fi meritat. Cu vârf și îndesat. Dacă nu din credința propovăduită, măcar din umanitate și solidaritate.
Poate ar fi fost bine ca Sebastian numitul să-și rupă din preaplinul său și al Bisericii și, dacă nu și-a îndreptat atenția spre Spitalul Județean (acolo unde tot omul, purtător sau nu de sutană, ajunge odată și-odată), să și-o îndrepte spre cimitirele pustii. Și nu vorbesc doar de propriul cimitir pe care-l administrează. Și dacă aceeași ananghie ne-a împiedicat să aprindem o lumânare la căpătâiul morților noștri, poate ar fi putut s-o facă el în locul nostru. Cu voluntari și preoți. Și cu lumânări pe care le-ar fi donat Episcopia, din ceara refolosită a lumânărilor pe care tot noi, credincioșii, le-am cumpărat. N-ar fi pierdut aproape nimic. Dar ar fi câștigat enorm… adevărat, doar spiritual.
Poate că ar fi putut Sebastian numitul și Prea Sfințitul să pună la bătaie firma de catering a Episcopiei pentru a ajuta cu bucate oamenii sărmani care nu au avut ce să pună pe masa de Paște. Sau medicii din spital. Adevărat, n-ar mai fi fost aceeași afacere căreia i-a prins gustul (la fel ca cea de servicii funerare pe care își îndemna categoric subalternii în sutane să o promoveze printre familiile muribunzilor), ar fi fost ca o… donație. Aidoma donațiilor către Biserică și ajutorului de la Stat cărora le datorați existența. Știți ce zic, nu? Dacă nu, vă reamintesc:
“Mi-e foarte teamă ca într-o zi să nu ne trezim cu toţii că ne retrag sprijinul de la stat, sprijinul la salarizare, nu mai vorbim de cel de la construcţii. Atunci va trebui ca noi, cel puţin Centrul Eparhial, funcţionând cu 48 de angajaţi, cu o clădire ca aceasta care ne costă 200 de milioane numai căldura, pe sezon (…). Sunt cheltuieli foarte mari şi dacă, Doamne fereşte, într-o zi, statul acesta care se uită mai mult spre Vest, iar în Vest nu prea sunt condiţii prevăzute de către stat, ne retrage sprijinul la salariu va trebui să găsim formule din acestea(n.r. afaceri cu pompe funebre, cimitir și catering) să ne autoîntreţinem sau să vindem bisericile şi noi să plecăm, să ne găsim job-uri”.
Vorbele vă aparțin, Prea Sfinția voastră, și au fost spuse undeva prin 2018 când vă îndemnați subalternii să promoveze firma de pompe funebre și să caute… clienți. Ghinion, înregistrarea discursului a încăput pe mâna presei.
Prea Sfințite, poate mulți dintre cei în fața cărora propovăduiți cuvântul Domnului nu știu sau nu mai știu. Dar mai suntem și noi, ăștia care ne amintim. Și ne amintim foarte bine cât a costat întronizarea domniei tale ca episcop al Slatinei și Romanațiului din primăvara lui 2008, bani care au fost alocați de primăria Slatina la solicitarea domniei tale (prin trimișii în sutană) într-o anume ședință de Consiliu Local. Ghici, Prea Sfințite, ai cui au fost banii?
N-am fi meritat și noi, ăștia care ți-am plătit fastul întronizării, ăștia care cotizăm la binele Bisericii, un pic de efort din partea domniei tale? N-am fi meritat și noi ca o dată, măcar o dată, să vii domnia ta la noi, la toți, în loc să venim noi? Știm, efortul domniei voastre ar fi fost mare și beneficiul inexistent, dar cu siguranță v-ați fi rezervat un loc în Rai. Pe noi, ăștia care am așteptat în van anafura bisericească, ne iartă Dumnezeu. Pe dumneavoastră??
