Subiect. Predicat. Calm. Stăpânire de sine. Și transparență… mă rog, atâta cât îi permit reglementările momentului.
Asta am văzut la managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina într-o apariție virtuală publică cu adresabilitate largă pentru tot norodul aflat în izolare și speriat. Speriat de ce se întâmplă și de ce s-ar putea întâmpla.
Asta am văzut la, poate, cel mai important om al momentului de pe plan local către care se îndreaptă nădejdea tuturor și mai ales speranța celor infectați și ai posibililor viitori infectați. Cel care poartă greul afetului în lupta cu pandemia. Cel care știe că are gâtul pe butuc și traiectoria securei depinde de măiestria lui de strateg. Știe și își asumă.
A decis să pună cărțile pe masă, să lămurească, să liniștească, să asigure, să garanteze. De la organizare de urgență și dotare până la justificare a banilor donați. De la îmbărbătare (de care poate ar avea nevoie și el) până la explicare a unor informații „scurse” ilicit prin presă (!!). Informații care au făcut vâlvă, au lansat acuzații și au cerut demisii aiurea fără ca „nasul” de jurnalist să ia în calcul sursele surpriză. Pentru că informația nu apare de acolo de unde tremură scaunul cu ordinul de „silence” în brațe, ci de acolo de unde te aștepți mai puțin sau deloc. Și pentru că trăim vremuri pandemice în care oricine, de la slujbașul cu mopul în mână până la infirmierul speriat sau vecinul de după perdea, poate fi o sursă vânată de informație. Și e greu să stăpânești teama! Iar directorul Rotea știe asta și, atât cât poate, încearcă să liniștească.
Am aflat de la directorul Spitalului Județean că ei, medicii, asistenții, infirmierii și toți cei din „linia întâi”, cum li se spune, sunt deja soldați aliniați pe linia frontului. Cu saloane pregătite, cu echipamente de protecție, cu aparatură, cu secție de infecțioase cu „alarma” pusă, cu paturi de terapie intensivă, cu ventilatoare mecanice. Dar nu a la long și nu suficiente pentru a sta în calea unui tsunami pandemic. Dar înțelegem și ne asigură că pentru asta e el acolo și asta e decis să facă: să se descurce, să caute, să achiziționeze, să raționalizeze așa încât spitalul să nu cadă în colaps. (Mai greu cred că va fi cu psihicul, cu tendința, chiar și a celor mai viteji dintre cei în halate albe, de a ceda.)
Am aflat că spitalul de la Slatina nu face parte din unitățile medicale care dispun de laborator de analize pentru efectuarea testelor pentru depistarea virusului, ci că aici, ca în cazul multor alte spitale, doar se recoltează probe și se trimit la analize. Deocamdată. Pentru că peste o lună spitalul slătinean va fi dotat cu un laborator modular de biologie moleculară ce va permite testarea pentru coronavirus.
Am mai aflat cine a contribuit financiar cu donații direcționate către unitatea medicală și am mai aflat că directorul unui spital știe să mulțumească și să fie recunoscător chiar și pentru cel mai mărunt semn și aport de solidaritate („vreau să mulțumesc și doamnei pensionar care a donat pentru spitalul nostru 8 lei din pensia domniei sale. Pentru mine este foarte important”).
Iată că, după multă vreme tensionată, ne-a fost permis accesul dincolo de cortina lăsată peste pragul instituției ce-i adăpostește pe cei din „linia întâi”. Era timpul! Ne-a liniștit? Ne-a tensionat mai rău? E greu de spus… Cum greu de spus este când vom mai reuși să ne reluăm viața așa cum a fost.
P.S. Nu este un articol-elogiu. Din contră. Este un articol care va sta probațional la baza certificării competențelor manageriale în situație de criză a celui ce ține în mână acum pâinea și cuțitul sănătății noastre. Pentru că… nu-i așa? va fi viață și după pandemie.
