Corabia se agită. Nu foarte mult, nu foarte tare, cât să zgândăre puțin nervii primarului Oane. Că cică birul e prea mare.
Da’ cum să fie, domnule, prea mare? E atât cât poți duce și încă ceva mai mult peste. DOAR atât. Asta este: vrei să locuiești într-o casă, plătești. Vrei să ai mașină, plătești. Vrei să fii român, plătești. Vrei să respiri, plătești. Că de-aia ne-adunăm noi, ăștia care avem grijă de voi: ca să punem ideile cap la cap (dacă nu le-avem, ni le dă Guvernu’ gratis), să vedem unde mai punem, de la cine mai luăm, cât mai luăm (triplu în speță, că foamea-i mare), punem pe hârtie și le trecem repede prin Consiliul Local. Emoții? Nu. Suntem majoritari. Da’ ca să fie treaba mai ușoară, o punem de-o ședință nu când trebuie, ci când vrem: fix pe 28 decembrie 2018, la sfârșit de an și de activitate, ca să nu i se pună bâzdâcul vreunuia să comenteze și să conteste. Și poate ne strecurăm precum struții cu capul în nisip și nu ne cere nimeni socoteală. Pe repede-nainte, c-așa se fac treburile la partid.
Și când credea el, Oane, c-a fost un fleac, i-a ciuruit la buzunare, totul mergea ca uns și se anunțau colecte mari la buget, se găsi și Prefectura să respingă avizul de legalitate și corabienii să spună că e prea mult. Că nu mai suportă. Păi asta îi trebuia acum lui Oane? Revoltă? Protest? Oamenii ăștia nu știu ca doamna de fier a Internelor, aia cu Jandarmeria la vârful degețelului mic ei lăcuit la salon, recomandă protestul… în casă? Un fel de: nu-ți convine, țipă în pumn și urlă la lună. Cu ușa închisă. Că de nu… stocurile de lacrimogene sunt pe plus.
Fruntea sus, corabieni! Și ciocu’ mic, că ei sunt la guvernare!
