După celebrele bile amplasate pe trotuarele slătinene pe post de… piedici, a scornit o minte moțăită o altă enormitate. Pardon! O noutate: un peron central. Fără instrucțiuni de utilizare că nu erau la proiect. Scopul e la liberă alegere. Chiar și denumirea.
Ne uităm tâmpi la el precum curca în crăci și ne întrebăm: ce să facem cu el?… pe el?… poate peste sau pe sub?… O fi artă abstractă pe care noi, idioții de rând, n-o pricepem?… O fi pus acolo ca să avem unde aștepta, cuminți și răbdători, să vină Messia să împartă duhul sfânt sau mintea cea de pe urmă? Poate vreo pomană cerească să ne pice în palmă? Sau să nu ne bată soarele în cap? Că pentru orice altceva… zonă interzisă. Deschis doar traficului pietonal. Că e în buricul târgului, fix lângă Esplanada expirată care nu e (încă!) în 3D. Dar se rezolvă și asta în curând. Cât mai curând, că prietenii, acoperiți sau nu, contractați, subcontractați, sub-subcontractați, s-or fi înșiruit deja la coadă pentru o lucrare… „grasă”. Și apoi, epoca lui Vâlcov a apus, acum ne aliniem la epoca lui Moț.
Mai întâi a fost statuia. Au dat-o jos, au pus-o la loc. Mai… scurtă, pe un soclu mai mic, că le înțepeneau gâturile demnitarilor locali la depunerile de coroane încercând să-l prindă pe Cuza în poze și făcând tângâtită cronică. Pe urmă pavajul. Musai schimbat, că cel vechi nu se mai potrivea în decor. Și au pus ceva profi: cu spărturi și crăpături multe, că așa e trendul. În final, peronul pentru pietoni. Un vis! Și pentru noi, nătângi fără imaginație plătitori de taxe și impozite care vazurăm căruța caracaleana rasturnată și la Slatina, și pentru Moț (îi mai crește și lui cota de primar ce se mai vrea primar o dată făcând și el ceva), și pentru cei care s-au bucurat de banii contractați executând “minunea” slătineană.
Deci… toată lumea mulțumită.
Dragilor: ce vedem, ne place sau nu, util sau nu, plătim. Dreptul de a ne plânge cum ne sunt folosiți banii publici l-am pierdut cândva, printre trandafirii roșii de pe buletinele de vot.
Să fim, deci, mândri că suntem slătineni!
