Se poate! Greu de crezut pentru unii, mai ales atunci când amestecă la tuci politica și politicienii cu instituțiile și pandemia, dar se poate! Greu de crezut și pentru cei ce nu mai cred, de vreo șase luni încoace, că s-ar mai putea face ceva ca să intre bine în capul tuturor că pericolul pandemic există, dar se poate! Nu-i vorba de vreun vaccin minune împotriva Coronavirusului și nici de vreo înțelegere ocultă între stânga și dreapta politică pentru binele cetățenilor (haida de!). E vorba doar de simpla exercitare a atribuțiunilor, în spiritul și litera legii. Și a sesizărilor venite din partea… celor care sesizează.
Arătată cu degetul acuzator, mai mult din interes politic și mai puțin din interes civic, beștelită și ridiculizată, depășită de situație și, de multe ori, incapabilă să țină pasul cu HG-urile guvernamentale și directivele ministeriale, Direcția de Sănătate Publică Olt dă dovadă că se poate. Mai greu, câteodată foarte greu, dar se poate. Ce se poate? Să-și facă treaba. Să dea curs sesizărilor și să aplice legea. Aia bună, rea, după caz și crez politic, dar lege în toată puterea cuvântului și scriptului oficial. Și ce să vezi, purcede a reacționa la informațiile primite și acționează în consecință.
Așa se face că o simplă sesizare primită din partea unui slătinean care semnala încălcarea legii privind obligativitatea purtării măștii într-un magazin din Slatina chiar de către angajații acestuia (în trend, că astea-s vremurile), s-a lăsat nu doar cu verificări la fața locului și sancționări în consecință, ci și cu… răspuns oficial. Semnat și parafat.
“ Am intrat în magazin și am remarcat că vânzătoarea avea masca sub bărbie. Nu mi se pare nici normal, nici corect, ba chiar consider că este lipsă de respect față de noi, cei care venim acolo să cumpărăm una-alta. Am mai fost acolo și în alte zile, de vreo trei – patru ori, și de fiecare dată am văzut că nu purtau masca sau că o aveau sub bărbie. Așa că am hotărât să trimit o sesizare la Sanepid. Să decidă ei dacă este corect sau nu.” Nicolae B., slătinean
…
“Sincer, nu mă așteptam să se facă ceva… să se ducă cineva acolo și să verifice… Dacă nu primeam răspuns, nu aș fi crezut.” Nicolae B., slătinean
Dacă n-ar fi o normalitate într-un oraș normal dintr-o țară normală, ar fi de… wow! Cu trimitere, evident, la atribuțiunile instituției în cauză și, până la urmă, la atribuțiunile tuturor instituțiilor.
Însă mai grav de atât este continua inconștiență a oamenilor și perseverența cu care ignoră, în continuare, măsurile de prevenție, punând în pericol sănătatea lor și a altor oameni. Plus încălcarea legii. Și asta nu se iartă!
Din respect pentru personalul magazinului în cauză (pentru el, nu pentru faptele lor), nu vom da numele magazinului și nici numele celor sancționați. Sperăm doar ca măsura aplicată de DSP să-și atingă adevăratul scop.